O.Nimigean, Mortido, ediţia doua, revăzută,
Iaşi, Editura Polirom, 2013, 184pag.
Au trecut zece ani de când O. Nimigean debuta în proză cu Mortido, un roman ce şi-a făcut repede loc între cele mai bizare cărţi din literatura contemporană. Avea toate condiţiile.
Apropiaţii scriitorului au gândit romanul în marginile unui experiment. Criticii, intimidaţi de forţa poetului (consacrat la vremea respectivă), au constatat virtuozităţile stilistice ale romanului, dar n-au mers mai departe. Cartea era o curiozitate. Nimic mai mult.
Se pare că O. Nimigean lucra la roman încă de la începutul anilor nouăzeci. De bună seamă că editarea în colecţia „Club 8” a Editurii Versus avea de-a face şi cu programul radical al grupării ieşene. Semnalul venea de la fondatorul şi magistrul ei. Din păcate, proiectul lui a fost lăsat, îmi dau seama, în zona unui undergrounddin care a rămas prea puţin. Nu mă îndoiesc că Nimigean s-a săturat să vadă cum ideile lui rămân blocate într-o receptare critică ce sesiza un răspăr autentic, însă irelevant. Şi-a luat revanşa cu Rădăcina de bucsau(2010), unul dintre cele mai bune romane postrevoluţionare.
Reeditarea lui Mortido(pe care a comentat-o în numărul trecut şi Cosmin Ciotloş) aduce un plus prozei lui Nimigean, recuperată, acum, ca un întreg. Dar ce anume a derutat critica la romanul de faţă? Mai întâi subiectul: crimele lui Abăza, zis Teodorescu, ce se recomandă Corneliu Nicodim Trujillo. Vreme de şase ore şi jumătate, el ucide organizat şi aiurea, după un raţionament ce ne rămâne străin. În al doilea rând, alături de el, întrun soi de realitate invizibilă, se găsesc un anume Fra şi un narator ambiguu. Naraţiunea alertă lasă dâre echivoce, agăţate de realităţi filmice, morbide, cu numeroase antene livreşti, conectate la euri vide. Lumea din Mortidoexistă numai pentru a decora crimele, părând lipsită de su
