Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană.

La 16 ani citeam un eseu în faţa clasei în care povesteam despre iubire. Profesoara m-a întrebat: „Dar tu ai trăit o astfel de iubire până acum?“. Eu, naivă fiind, i-am spus: „Nu, dar iubirea mea cea mai mare aşa trebuie să fie“. Ca să înţelegi mai bine, asemănam iubirea cu un lac şi, apoi, cu o mare, cu un tsunami şi multe alte fenomene de acest gen. Eu voiam ca iubirea mea să îmi scoată sufletul din nisip şi să facă surf cu el pe un val cum vedeam eu la televizor, undeva, în Florida.

Şi am început să caut. Când am crezut că am găsit, ori mă băga sub apă, ori mă ridica prea sus (iar eu am rău de înălţime), ori mă afunda până la brâu în nisip.

De exemplu, am avut o iubire care mă ducea prin fiecare colţisor al unei mări. Sus, jos, dedesubt. Lucru sincer? De la atâtea scufundări, mi s-a atrofiat creierul sufletului şi cu greu am înotat până la mal.

Întâlnirea din Vama Veche cu Bambi

Iată-mă acum, vă scriu de pe un mal spiritual pe care l-am construit cu ajutorul lui. Un băiet creţ, înalt, cu ochi migdalaţi de zici că e Bambi şi alta nu. Îl ştiam încă de când eram ocupată să ies la suprafaţă din iubirea trecută, dar eu, cea cu frică de înălţime, am zis nu şi nu… nu vreau să mă apuc să vânez căprioare. Dar, ce să vezi, dintr-un luminiş, el mă tot urmărea cu ochii lui de Bambi (el va spune că nu făcea asta, dar ştiu eu mai bine, îl vedeam de pe valul meu).

Îmi amintesc cu drag că, exact acum un an, îl vedeam (pentru a doua oară în viaţă) în Vama Veche. Ori eram furată de mirajul mării, ori nu ştiu ce mi s-a întâmplat, dar i-am spus: „Măi, Marcel (nume de cod), da