* Juratoni, Andreiana, Chirvase şi Cioacă au revenit sub comanda lui Marian Simion * miercuri la Brăila a venit Leonard Doroftei * preşedintele FR Box a condus antrenamentul de după-amiază * "Au fost mici tensiuni cauzate de lunile de cantonament, lucrurile au reintrat în normal", a declarat Leonard Doroftei
Patru pugilişti de la lotul de seniori, Bogdan Juratoni, Răzvan Andreiana, Orlando Chirvase şi Mike Cioacă au încercat să schimbe antrenorul principal al lotului naţional de seniori, Marian Simion, dar tentativa lor a fost dejucată de preşedintele FR Box, Leonard Doroftei. Boxerii au părăsit în seara de Înviere cantonamentul de la Brăila, însă Doroftei a fost ferm pe poziţie şi i-a ameninţat pe sportivi cu suspendarea.
"Până la Europene de la Minsk sunt numai trei săptămâni, nu mai este timp. Veţi lucra tot cu Marian Simion sau veţi fi suspendaţi", le-a spus sportivilor marţi, 7 mai, la Bucureşti preşedintele FR Box.
Miercuri, Leonard Doroftei şi Titi Tudor au venit la Brăila pentru a se convinge că atmosfera de la lot este bună. Mai mult, "Moşu" a condus şi două antrenamente, la primul au participat boxerii de la grupa de iniţiere ai Clubului Sportiv Municipal, apoi a venit rândul seniorilor.
"Boxul este un sport complex, nu oricine poate să-l practice. Secretul pentru a progresa, pentru a face paşi importanţi pe drumul performanţei este să veniţi la sală zilnic şi să munciţi cu plăcere", a fost mesajul transmis de Doroftei celor care vor să devină boxeri adevăraţi. "Lucrurile au reintrat în normal"
Leonard Doroftei a discutat amical cu boxerii de la lot şi apoi a condus un antrenament de aproape două ore. Boxerii au început cu o încălzire individuală, au făcut stretching şi mai bine de o oră tema de bază a fost studiul. La început sportivii au exersat în sală apoi au urcat în ring. Cu mănuşile în mâini, "Moş