Aurel Sasu, Mihail Sebastian.

Dincoace de bine şi de rău,

Editura Epsi, 2012, 98 pag.

Scriitor puternic mediatizat în ultimele două decenii, Mihail Sebastian rămîne în continuare tentant pentru exegeţi prin complexităţile fiinţei şi biografiei sale care se cuvin raportate, după cum afirmă cel mai recent dintre ei, Aurel Sasu, la „limitele, erorile, adevărurile şi prejudecăţile unei istorii înşelătoare”. Deoarece voindu-se orgolios retranşat în scrisul personal, încercînd „voluptatea de-a fi singur”, autorul Stelei fără numen-a putut evita tangenţa la cele două extreme politice cu care a fost contemporan. Ambele soldate cu o inadecvare de fond, pe care el însuşi a ajuns a o conştientiza dureros. Iniţial o apropiere de fascinantul Nae Ionescu, marşînd pe linia unui naţionalism românesc în mediul „Cuvîntului”, ceea ce ar putea însemna fie o evitare de a-şi asuma decis evreitatea, fie o dorinţă de asimilare, de „împămîntenire”, aşa cum a devenit foarte vizibilă la congenerul său N. Steinhardt. Duşul rece administrat de prefaţa magistrului la romanul De două mii de anii-a provocat (exacerbat) simţămîntul suspendării între două medii, căruia i-a dat o efervescentă expresie în Cum am devenit huligan. Dar mai departe? Străbătînd momentul legionar şi anii războiului, a avut iluzia de-a ajunge la liman în preajma actului de la 23 august. Drept care nu ezită a scrie o broşură exaltat prosovietică, Armata Roşie vine, editată în preziua sosirii acesteia, iar în noaptea de 23 august, pe care o petrece alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Belu Zilber, redactează, febricitant, aşa-numitul Manifest al Blocului Naţional-Democratic, ce urma să apară în „România liberă”, sub semnăturile lui Iuliu Maniu, Const. I. C. Brătianu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Const. Titel Petrescu… Intervine însă o neaşteptată cădere a celui ce părea în fine pus în armonie cu mersul istoriei