Citesc de fiecare dată cu plăcere intelectuală textele profesorului Peter Manu, dar, referitor la articolul „Ce aşteptăm de la noua «biblie» a psihiatriei“, apărut în Viaţa medicală nr. 15, din 12 aprilie 2013, ca psihiatru, mă simt obligat a face unele precizări, pentru ca nepsihiatrii să nu tragă concluzii greşite, nedrepte pentru psihiatrie. Textul poate sugera că psihiatria ar fi o artificialitate, că bolile psihice sunt o asociere convenţională de simptome, pe care le permutezi ca într-un joc modular. Nimic mai greşit! Ferească Dumnezeu ca aceia ce nu înţeleg acest lucru să aibă în familie un schizofren sau un depresiv sau un bolnav Alzheimer… Dar să analizăm erorile. Adolf Meyer a emigrat în America în 1892, fără nicio legătură cu „persecuţiile antisemite“. A studiat la Viena, Berlin, Londra şi Zürich. Kraepelin a lucrat şi predat la: Leipzig, Dorpat, Heidelberg şi München. Deci Meyer nu a putut să-i fie elev lui Kraepelin. Acesta din urmă a elaborat prima clasificare modernă a bolilor psihice, publicată într-un tratat notoriu în toată lumea de specialitate, apărut în opt ediţii, între 1883 şi 1927. Cu acest tratat, Europa (şi aproape întreaga lume) aborda bolile psihice în mod unitar, ca pe un capitol medical specific. Fantasmagoriile nosologice şi patogenice ale lui Meyer nu se mai puteau încadra în psihiatria europeană. De aceea a emigrat în SUA, unde a făcut şcoală. În SUA era (vorbim despre psihiatrie) o aiureală totală, cu zeci de nosografii, de teorii patogenice, de la zonă la zonă, dominante fiind cele psihanalitice, care s-au dovedit simple mitologii. Se ridica o mare problemă. Nu puteau fi adunate unitar datele epidemiologice pentru elaborarea unor politici sanitare. Patologia psihiatrică are multe tangenţe cu justiţia, or lipsa unui sistem nosografic unitar genera probleme dificile şi delicate. Pentru a oferi publicului larg, administraţi