Impredictibilitatea finanţării proiectelor, întârzierile la plata creanţelor, modul de organizare a licitaţiilor, evoluţia preţurilor la resursele energetice sunt cele mai mari probleme.
Societăţile de construcţii sunt puternic decapitalizate, multe dintre ele aflându-se în pericol de a intra în insolvenţă sau în faliment, susţin reprezentanţii companiilor din domeniu. Aceştia cer măsuri economice şi legislative, subiect de dezbatere la întrunirea de ieri a filialei de la Cluj a Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).
Una dintre marile probleme, întârzierile la încasarea banilor pentru lucrări realizate, riscă să ducă la dispariţia unor firme, susţine conducerea ARACO. Mai mult, societăţile locale decapitalizate nu vor avea acces la alte contracte, pentru proiecte finanţate din fonduri europene. În această idee, una dintre primele măsuri susţinute de organizaţie la început de 2013 vizează plata de către entităţile achizitoare cu capital de stat şi a autorităţilor locale alături de societăţile cu capital de stat a creanţelor aferente perioadei 2009-2012. „Dacă nu vor lucra în 2013, firmele româneşti nu vor putea participa la licitaţii pentru proiectele finanţate pe următorul exerciţiu bugetar, 2014-2020. Dacă firmele româneşti vor fi îngenuncheate, cu complicitatea statului român, vor veni firmele străine, care practică preţuri mult mai mari. Firmele româneşti trebuie să îşi recupereze banii (pentru lucrările deja contractate, n. red.), în caz contrar, nu vor putea lucra pentru proiectele pe bani europeni după 2014", a atras atenţia Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO.
„În România, companiile străine nu fac profit. Statul român nu primeşte impozite pe profit. 95% dintre aceste companii transferă profiturile în afara ţării, la companiile mamă. Dacă acest sector dispare - fiindcă într-adevăr suntem în situaţia de a dispărea -