„Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri” a fost lansat recent şi prezintă o serie de avantaje pentru tinerii care aleg o carieră antreprenorială.
„Programul SRL-Debutant are, ca şi avantaje, nu doar o infuzie financiară din partea Agenţiei Naţionale pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM de cel mult 50 %, dar nu mai mult de 10 mii de euro, dar aduce şi garanţii din partea Fondului Naţional de Garantare pentru creditele pe care aceşti beneficiari le solicită, dar nu mai mult de 80 de mii de euro. Totodată, programul SRL-Debutant oferă scutirea de la plata contribuţiei asigurărilor sociale pentru veniturile înregistrate de cel mult 4 angajaţi”, a precizat vicepreşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Sterică Fudulea.
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România a realizat şi profilul tânărului întreprinzător debutant: vârstă medie 27 ani, necăsătorit, cu studii superioare, cu pregătire în domeniul economic, fiind motivat în demararea propriei afaceri de dorinţa de a fi propriul şef, cât şi de facilităţile acordate prin program.
„Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri” a fost lansat recent şi prezintă o serie de avantaje pentru tinerii care aleg o carieră antreprenorială.
„Programul SRL-Debutant are, ca şi avantaje, nu doar o infuzie financiară din partea Agenţiei Naţionale pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM de cel mult 50 %, dar nu mai mult de 10 mii de euro, dar aduce şi garanţii din partea Fondului Naţional de Garantare pentru creditele pe care aceşti beneficiari le solicită, dar nu mai mult de 80 de mii de euro. Totodată, programul SRL-Debutant oferă scutirea de la plata contribuţiei asigurărilor sociale pentru veniturile în