Acum a venit la Braşov, să toaleteze patrupedele din oraşul de la poalele Tâmpei
Braşoveanul Cătălin Radu toaletează câini, după ce s-a şcolit în tainele acestei meserii în Italia. Totul a început la sfatul unui arbitru internaţional pentru expoziţii canine, care i-a spus că are talent şi l-a îndemnat să profeseze. Practică meseria de opt ani, dar în tot acest timp a participat şi la trei campionate internaţionale de toaletare canină, din Italia.
„Specializarea mea în Italia a fost făcută pe stripping, care înseamnă smulgerea părului la câini - este vorba despre câini cu păr dur, foarte aspru, pe care dacă-l tundem cu maşina facem mai mult rău, în sensul că în loc de un fir de păr o să iasă două, trei fire. Această operaţiune se poate face doar la câini cu păr dur. Sunt anumite rase. Este un lucru pe care-l fac foarte puţini, pentru că este un lucru manual”, explică braşoveanul.
Tot pe această specializare a mers şi la cele trei competiţii internaţionale de toaletare canină şi spune că s-a făcut remarcat printre specialişti din ţări europene.
O altă specializare la care se pricepe este tunsul, mai spune el. „Pentru cineva care începe să tundă, cel mai greu este să tundă cu foarfeca, pentru că nu trebuie să faci găuri şi totul trebuie să iasă uniform”, punctează Cătălin Radu.
Este mândru că, în Italia, a coafat timp de 2 ani, căţelul renumitului actor de la Hollywood, George Clonney. „Pentru început a fost o mare surpriză pentru că cineva a telefonat, a zis că este un căţel foarte important şi i-am făcut ultima programare din ziua respectivă, la ora şase seara. Surpriza a fost într-adevăr foarte mare, căţelul apărând într-o dubiţă neagră cu geamuri fumurii şi lângă cu două maşini de carabinieri, iar în spatele lor, paparazzi”, îşi aminteşte braşoveanul. A aflat mai apoi, de la secretara actorului, al cui era acest patruped. „C