Patru frati din Bãlteni, orfani de ambii pãrinti, au nevoie de ajutorul nostru. Rãmasi singuri, copiii au refuzat sã se despartã si sã pãrãseascã casa pãrinteascã. Cel mai mare dintre frati, care nu are încã 18 ani, si-a asumat rolul de pãrinte si munceste cu ziua prin sat, pentru a aduce un bãnut în casã si a-i putea trimite pe cei mici, zilnic, la scoalã. Toti au promis autoritãtilor cã vor fi cuminti si, pânã acum, sunt un model pentru comunitate. Copiii nu se plâng si nu cer nimic, dar sãrãcia îsi pune amprenta tot mai mult pe viata lor: prin acoperisul casei plouã, au nevoie de o butelie, de obiecte de igienã personalã si de obiecte pentru uz casnic, de lenjerii. Un calculator sau bicicleta pe care si-o doreste cel mic sunt vise pe care aproape cã nici nu îndrãznesc sã le pronunte cu voce tare.
Familia Manea este compusã din Cosmin, Radu, Robert si Remus. Cei patru bãieti au 10, 14, 15 si “aproape 18″ ani. “Tata a murit când aveam 8 ani, iar mama, în urmã cu doi ani. Eu am grijã de fratii mei mai mici”, spune Remus, cel mai mare dintre copii. Când am ajuns la casa fratilor Manea, din Bãlteni, bãietii coseau iarba crescutã lângã casã. Se uitã cu neîncredere la noi, pentru cã nu stiu cu ce gânduri îi vizitãm. Stiam de la primarul comunei, Relu Brasoveanu, cã marea lor teamã este ca nu cumva autoritãtile sã creadã cã nu se descurcã si sã îi despartã. Acesta este si motivul pentru care, dacã îi întrebi ce le lipseste, îti spun cã nu au nevoie de nimic. Au mica lor avere: o cãsutã rãmasã de la pãrinti si o bucatã de pãmânt pe care au semãnat legume si porumb. “Nu avem pãsãri. Aveam când trãia mama… Porumbul îl vindem. Am avut si anul trecut”, explicã Remus, cel care si-a asumat toate responsabilitãtile pãrintilor. El face de mâncare, are grijã de cei mai mici si lucreazã cu ziua pentru a aduce un bãnut acasã. “Eu nu m-am dus la liceu, nici Robert, dar Radu
