Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niculescu: E drum lung până la Liga I

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 10 mai 2013 ·

Damila Măciuca a reuşit să-şi atingă obiectivul miercuri seară, obţinând o victorie la limită, scor 1-0, la Drăgăşani, în faţa ardelenilor de la Corona Braşov, marcatorul golului fiind Melcea (‘53). În urma acestui rezultat, coroborat cu înfrângerea lui ACS Poli Timişoara la Piteşti, cu FC Argeş, scor 0-2, s-a „încins“ lupta pentru promovare, trupa lui Claudiu Niculescu având şanse mari să scrie istorie, dar numai cu condiţia să gestioneze perfect finalul sezonului. „Sunt mulţumit de rezultat, mai puţin de jocul din prima repriză. Îmi felicit jucătorii, sunt bucuros, au dovedit din nou că au valoare şi caracter, victoria e numai a lor. Până la Liga I e un drum foarte greu, am alergat până acum să recuperăm ceva din deficitul pe care îl aveam la începutul returului faţă de primele două clasate. Este doar o victorie, sunt trei puncte importante, am ajuns la trei puncte de primele două clasate, dar nu am realizat încă nimic. Orice alt rezultat în afară de victoria cu Corona ne scotea afară din lupta pentru promovare“, a spus antrenorul vâlcenilor, Claudiu Niculescu, citat de liga2.ro.

Tehnicianul oltenilor nu s-a hazardat în declaraţii, ştiind că o posibilă performanţă a alb-verzilor depinde în mare măsură de parcursul primelor clasate, Corona şi ACS Poli: „Atâtea calcule câte s-au făcut în serie, cu echipe retrase, cu puncte luate pe teren fără a juca, încât nu ştiu nimic în acest moment. Din păcate, nu depindem doar de noi, dar ne dorim să scoatem maximum din ultimele patru jocuri. Toate partidele pentru noi până la final sunt decisive. Dacă am promova, cu siguranţă aş rămâne aici, dar luăm fiecare joc şi vedem la final unde ne vom situa“.

Damila: Matache - Samson, Deaconescu, Cucui, Ed. Stoica - Menassel, Bărbulescu - Ad. Popa (‘37, Lircă), Melcea, Codin (‘68, B. Geantă) - Sg. Negruţ (‘46, Voinea). Antrenor: Claudiu Niculescu.

Corona: Marc - Marta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 12 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 42 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 34 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 34 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°