Lupusul este o boală care îi macină pe pacienţi şi fizic şi psihic, nu se vindecă niciodată, iar suferindul trebuie să înveţe să trăiască cu lupul din el, lup care nu doarme niciodată. Iulia Vizi, unul dintre românii care suferă de lupus a povestit pentru Monitorul drama prin care a trecut în ultimii patru ani.

Lupusul este o boală autoimună care dă peste cap viaţa pacientului, îl schimbă radical atât fizic, cât şi psihic. Iulia Vizi are 32 de ani, este unul dintre pacienţii afectaţi de lupus, iar „lupul s-a trezit în ea” acum patru ani. Primii trei ani au fost cumpliţi şi se pot rezuma în câteva cuvinte: dureri, depresie şi drumuri interminabile la spitale. „Ţin minte că perioada de dinainte de a debuta boala a fost una intensă în care am lucrat foarte mult, chiar până la epuizare. Chiar şi noaptea visam ce trebuie să fac a doua zi, vroiam să îmi planific viaţa, trebuia să ştiu ce se întâmplă cu mine. Atunci studiam, lucram, aveam un câine cu care ieşeam la plimbare plus problemele familiale pe care toate lumea le întâmpină. La un moment dat m-am trezit cu o durere în gât şi m-am dus la un control. S-a crezut că e un streptococ, dar apoi au apărut durerile articulare foarte mari, atât de puternice încât nu mai puteam dormi nici noaptea. Stăteam trează pe un taburet în bucătărie şi mă gândeam ce se întâmplă că nu pot să rezist şi că nu ştiu cum va trece asta”, îşi aminteşte Iulia Vizi.

Iulia a fost diagnosticată de un medic reumatolog şi internată de urgenţă în spital la Târgu-Mureş. „A urmat un an şi jumătate de internări la fiecare trei luni şi o corticoterapie care a făcut să mă schimb din foarte multe puncte de vedere. Starea mea generală se deteriora şi am ajuns să fac pleurezie, să am temperatură de 39 de grade la fiecare şase ore. La un moment dat eram ca un robot. Ştiam că la ora 12.00 am temperatură, mergeam şi îmi pregăteam faşele cu apă rece