Ştirile Kanal D aniversează astăzi trei ani de când au un nou concept şi un nou prezentator, Christian Sabbagh. „Artizanul“ acestei transformări este Fatih Salis, directorul Departamentului Ştiri şi Producţii interne la Kanal D. Venit în România acum şase ani, acesta a crede că e mai bine să îmbunătăţeşti o producţie TV decât s-o schimbi, că publicul român nu se plictiseşte repede şi că acesta este motivul pentru care rezistă Andreea Esca.
„Adevărul“: Cum aţi intrat în televiziune şi cum aţi ajuns apoi în România?
Fatih Salis (36 de ani): Am început cum 20 de ani, în 1993, ca şi cameraman, la o televiziune din Turcia. Peste câţiva ani am devenit editor video, apoi producător, după care mi-am înfiinaţat propria casă de producţie. Am lucrat cu trei-patru televiziuni, iar ultima dintre ele a fost Kanal D Turcia. Atunci când au deschis postul din România, mi-au făcut o ofertă. Din ianuarie 2007 sunt aici.
Ce aţi găsit aici?
Iniţial am venit pentru două săptămâni. Iată că cele două săptămâni nu s-au sfârşit încă (râde). Când am ajuns aici, mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Am stat două luni prin hoteluri, apoi m-am mutat într-o garsonieră. Dintr-un apartament imens, de 150 de metri, în Istanbul, am ajuns într-o garsonieră. Deja începeam să am o depresie. Nu aveam prieteni, nu cunoşteam pe nimeni, am spus „Aoleu, ce-am făcut!“. A fost foarte dificil, dar acum pot spune că sunt pe jumătate român. De fapt, cunosc România mai bine decât mulţi români, ştiu aproape toate oraşele importante. Am fost aproape peste tot, din Maramureş la Craiova. Ştiu deja şi diferenţele culturale din diversele regiuni ale ţării.
E important să cunoşti o ţară, să-i cunoşti locuitorii, pentru a face televiziune cu succes în ţara respectivă?
Da, sunt lucruri direct conectate. Dacă nu cunoşti oamenii, cultura, nu poţi face producţie TV. Bine, poţi face multe lucr