Mariana Gorczyca, Parcurs, roman; postfaţă de Ovidiu Pecican,
text escortă de Varujan Vosganian,
Cluj Napoca, Editura Eikon, 2013, 194pag.
Pentru Mariana Gorczyca, şi viaţa, şi literatura înseamnă prospectare alertă de teritorii, situări în spaţiul social şi livresc, relaţionări picante şi imprevizibile („mă conectez, relaţionez, călătoresc, locuiesc...”). Am remarcat la cărţile sale succesive zborul – când planat, când în opturi sincopate – cu o referire flexibilă şi personalizată la contexte şi conjuncturi de tot felul. Vezi Cheful nu se organizează, vine de la sine, 2005, carte etalând, alături de dezinvoltura şi vivacitatea remarcate de Al. Cistelecan în textul escortă, nesiguranţa bogată şi expresivă a unei prozatoare care evoluează, o spun din nou, fără plasă, mereu vulnerabilă şi, de aceea, incitantă; Cadenţă pentru marş erotic (2010), în care un dirijor năstruşnic pune ordine în fraze muzicale intonate de-o parte şi de alta a lui 1989 (documentarea pentru teza de doctorat S| FACEM TOTUL..., reviste literare şi ideologie comunistă, publicată în 2007, asigură credibilitate fundalului), reuşind, la un palier al cărţii, un consistent roman al celui de-al doilea obsedant deceniu românesc, deceniul 9 al secolului trecut, dar îl tentează şi supunerea lor la proba haosului. Ritmarea disciplinată – capitolele sunt introduse ca segmente cu titluri muzicale dintr-o inedită simfonie – e pusă din nou la lucru în romanul Parcurs, de data asta, însă, prin apel la regulile jocului de golf. Din nou înarmată până în dinţi cu lecturi ajutătoare (romanele ei au bibliografie, note de subsol, agendă de atelier, glosar), M.G. scrie arborând, consecvent şi cu delicii, mici ticuri de profesoară cu vocaţie: ton răspicat, al autorităţii, atenţie implicată, dar şi oarecum distantă şi circumspectă, evaluare ficţionantă a tot ce aude şi înregistrează.
O