Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Este foarte gravă". Declaraţia ruşilor despre defecţiunea Staţiei Spaţiale Internaţionale

Publicat in Antena 3, vineri 10 mai 2013 ·

Echipajul de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a detectat o scurgere de amoniac provenind de la unul dintre sistemele de răcire ale staţiei, relatează AFP.

Specialiştii ruşi şi americani se vor consulta în legătură cu scurgerea de amoniac de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Şeful segmentului rusesc al staţiei, Vladimir Soloviev, consideră că această defecţiune reprezintă "o anomalie foarte gravă".

Echipajul actual, alcătuit din şase persoane, a alertat centrul de control al staţiei, aflat la Houston, în legătură cu prezenţa "unor mici fulgi albi care plutesc în jurul staţiei".

Imaginile transmise la sol de către echipaj au confirmat acea scurgere de amoniac provenind de la unul dintre sistemele de răcire, care se mai defectase o dată, pe 1 noiembrie 2012.

Amoniacul este folosit pentru a răci circuitele prin care trece electricitatea produsă de panourile solare ale staţiei.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute. Staţia, care oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747, navighează cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră.

Citeşte mai multe despre: Statia Spatiala Internationala statia spatiala comerciala statia spatiala internationa

Echipajul de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a detectat o scurgere de amoniac provenind de la unul dintre sistemele de răcire ale staţiei, relatează AFP.

Specialiştii ruşi şi americani se vor consulta în legătură cu scurgerea de amoniac de la bordul Staţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 5 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 8 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 7 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 7 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 9 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°