Un refren bîntuie Europa politică: austeritatea și-a trăit traiul! După aproape cinci ani de tortură economică și scrîșnet social, lideri politici și papi economici s-au așezat la coadă și declară, rînd pe rînd, că vremea austerității s-a dus. Nimic nu pare mai binevenit. În fond, aproape toate statele occidentale așteptau și sperau că această știre bună va veni, într-o zi, nu prea tîrziu. Știrea a venit, în sfîrșit, dar e însoțită de mari semne de întrebare.
Mai întîi, o asemenea noutate trebuie însoțită de cifre. Au apărut datele de creștere care fac inutile măsurile de austeritate? Ce spun balanțele comerciale care dau raportul între exporturi și importuri? Ce spun datele de pe piețele bancare care dau dobînda la care se poate împrumuta un guvern? Din păcate, nici una din declarațiile care declară austeritatea depășită nu pornește de la cifre. În lipsa argumentelor economice, problema acestui curent de opinie e în principal morală. Nu e puțin lucru, căci temperatura morală are efecte formidabile asupra societății și vieții politice.
Mai clar, declarînd astăzi, fără dovezi, decesul austerității, liderii europeni imprimă impresia că austeritatea dureroasă a ultimilor cinci ani a fost o modă, un capriciu sau un experiment gratuit. În fond, nu poți pune înapoi în dulap decît o haină care nu mai e la modă. Dacă austeritatea a fost doar o soluție la modă aplicată fără necesitate, societățile și electoratele au tot dreptul să se simtă torturate în joacă și umilite de disprețul liderilor. În al doilea rînd, austeritatea care a ajuns un cuvînt blestemat de la un cap la altul al lumii occidentale rămîne cel mai puțin explicat instrument economic al zilelor noastre.
Toată lumea știe că austeritatea înseamnă restrîngerea sau curmarea cheltuielilor guvernamentale dar puțină lume înțelege că austeritatea e, rareori, o decizie voluntară.
