Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul contra Cristianei Anghel

Publicat in Corect News, vineri 10 mai 2013 ·

Initial am avut intentia ca astazi sa consacru demersul meu editorial sarbatoririi Zilei Monarhiei, iar titlul ar fi fost "Regele si patria". As fi pus fata in fata doua sisteme. S-ar fi vazut ca sistemul in care traim este mai mult ticalos decat bun. Dar cazul senatoarei Cristiana Anghel nu-mi da pace pentru ca, si aici, este vorba tot de sistem. Un sistem care incearca sa o zdrobeasca. Si nu e singura in acesta situatie.

Senatoarea PC de Dolj, Cristiana Anghel, ar fi putut fi, inainte de alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, un om cat se poate de obisnuit. Un dascal care se spetea muncind, pe bani putini, pentru a aduce ceva mai multa lumina in mintea unor copii. Dar nu a fost sa fie asa. Cristiana Anghel a simtit ca este ceva mai mult decat atat. Un om care are responsabilitati fata de Cetate. Fata de intreaga comunitate. Fata de natiune.

Atunci cand legile statului, si in primul rand Constitutia, au inceput sa fie grav incalcate sub regimul Traian Basescu, regim care inca nu a sucombat, atunci cand printr-o frauda parlamentara a fost promovata o lege pe care pana si Curtea Constitutionala a gasit-o in neregula, Cristiana Anghel a facut unul dintre cele mai mari sacrificii pe care le poate face un om pentru ceilalti. A intrat in greva foamei pentru saptezeci de zile. Se intampla in 2010. Actiunea ei a starnit, cum era si firesc, un urias ecou. Si reactii pe masura. A fost punctul de declansare al unor demonstratii impotriva regimului Traian Basescu care au cuprins intreaga tara.

Cristiana Anghel a facut mult mai mult pentru victoria USL decat multi dintre corifeii acestei aliante care astazi beneficiaza de numeroase onoruri, de inalte functii in stat, in partidele lor si in Parlament. Anul trecut a candidat pe listele USL din partea PC. In Dolj. Intr-un judet, pana nu demult, basist. Foarte putini i-au dat vreo sansa. A iesit senato

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°