În jur de 2.000 de copii de clasa a II-a din cele 86 de şcoli selectate să participe la evaluarea-pilot destinată verificării competenţelor de bază dau, astăzi, proba de la matematică.
Subiectele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), după modelul evaluărilor PISA, iar timpul de rezolvare este de 25 de minute pentru elevii de la clasa a II-a.
Copiii nu primesc note sau calificative. Răspunsurile lor sunt apreciate pe baza unor coduri care au ataşaţi descriptori de performanţă, după modelul testărilor internaţionale.
Informaţiile obţinute vor face posibilă aprecierea globală a nivelului de performanţă, iar profesorii vor putea să îşi elaboreze un plan clar de predare, individualizat, acolo unde este cazul, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Rezultatele evaluării răspunsurilor elevilor vor fi încărcate într-o platformă informatică.
Miercuri, elevii de clasa a II-a au dat evaluarea-pilot la scris şi citit. Testele au fost de două tipuri: unii copii au primit varianta „citit“, care a pus accent pe înţelegerea unui text, iar alţii au avut de rezolvat varianta „scris“, cu accent pe cunoştinţele de limbă, a declarat pentru adevarul.ro inspectorul şcolar pe învăţământ primar din Arad, Raluca Martin.
Evaluări pilot şi la clasele a IV-a şi a VI-a
Urmează ca pe 15 mai să aibă loc pilotarea de la clasa a IV-a la Limba română şi Matematică, iar pe 22 mai, la clasa a VI-a, la Limbă şi comunicare şi Matematică şi ştiinţe, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.
Evaluările acestea sunt prevăzute în Legea Educaţiei din 2011, dar până acum s-au dat numai simulări la nivel naţional, pentru ca ministerul să adune date în privinţa organizării şi desfăşurării.
Durata testelor pentru elevii de clasa a IV-a este de 60 de minute, iar pentru cei de a VI-a, de 120 de minute. @N_