Textul de mai jos,datorat lui Emil Cioran, a fost citit de Monica Lovinescu la „Europa liberă”,câteva zile după moartea lui C.Noica (4 decembrie 1987), într-o o traducere, presupun, proprie, care nu-m mi este cunoscută. Nu ţin minte să fi urmărit emisiunea de radio.Am găsit întâmplător în hârtiile rămase de la Monica Lovinescu versiunea franceză a textului. E vorba de o dactilogramă, corectată de autorul însuşi, intitulată Bref portrait de Dinu Noica. Semnată simplu: Cioran. Din câte ştiu, textul n-a fost tipărit niciodată. Traducerea de faţă îmi aparţine.

(N.M.)

Scurt portret al lui Dinu Noica

Am legat amiciţie cu Dinu Noica în 1931, cu ocazia unei călătorii la Geneva pe care am făcut-o în calitate de delegaţi la nu mai ştiu ce congres studenţesc. Remarcasem că era interesat de orice, chiar şi de Pace, că voia să-i cunoască pe reprezentanţii nu contează cărei ţări şi, mai presus de toate, să facă bună impresie. A nu trişa era deviza lui. Greu de imaginat un comportament mai puţin balcanic. După mulţi ani, am avut amândoi şansa de a obţine o bursă a Institutului Francez de la Bucureşti. Am ajuns la Paris în 1937, Dinu, un an mai târziu. În timpul şederii sale a făcut dovada unei abilităţi de necrezut sau, mai degrabă, a unei metode folositoare oricărui străin doritor să-şi facă prieteni în cercurile literare sau filosofice. Iat-o: Dinu, care avea geniul linguşelii, solicita o întrevedere cutărui profesor sau scriitor. Înainte de se duce la întâlnire, petrecea la Biblioteca Naţională câteva zile, timp în care răsfoia cărţile filosofului sau scriitorului cu pricina. Ani buni după aceea, profesorul îmi cerea noutăţi despre el. Lucru derutant: după nici un an s-a întors în România. Am fost stupefiat. N-avea evident de unde să ştie că un tiran (şters Ceauşescu– n.m.) se va ivi la orizont. Din cauza unui articol care a displă