Cine l-a văzut sau auzit vreodată pe Ion Mureșan nici nu și-ar putea închipui că în mintea lui dedicată sticluțelor veșnic pline și femeilor veșnic iubețe ar mai fi loc și pentru altceva. Dar poezia merge mînă-n mînă cu spiritul întreprinzător. Cînd auziți de un poet că e cu capul în nori, să știți de la mine că ăla nu-i poet. E orice altceva, administrator, tinichigiu, dar poet, nu.
Povesteam nu demult că, la amurgul Caritas-ului, în toamna tîrzie a lui ‘93, am poposit la Cluj. Nu puteam lipsi de la întîlnirile bahice cu Alexandru Vlad și Muri. Băutura, slavă Domnului, n-a lipsit niciodată pe glorioasele meleaguri. Și mă pune dracu’ să vituperez împotriva jocului piramidal care năucise capitala ardelenității. Alexandru, moralist, mi-a ținut hangul, numai poetul pufnea pe sub mustăți. "Ce?", am întrebat cu nevinovăție. Muri s-a urnit, șovăielnic, la vorbă. El băgase. "Și?" Și scosese. "Cît?" Că cîr, că mîr… "Hai, bre, zi-i!" Așa, ca de două Dacii. "Ai două Dacii?" Nu, avea numai una. "Atunci dai de băut!" "Nu, că acum nu mai am! Am băgat la loc vreo patru milioane. Trebuie să scot treij’ două. Îmi iau casă!" M-am uitat la el cu admirație. Asta, da intuiție poetică!
Între timp, plățile au încetat, dar se puneau mari speranțe în minerii din Valea Jiului, care veneau călare pe trenuri suplimentate. Minerii au venit, au băgat, dar banii nu i-a mai văzut nimeni. Însă, de-acum, Muri avea Dacie. Dar nu putea ieși pe Corso, nu vrăjea de la volan, nu rătăcea în voie. Nu nimerea niciodată pedalele și direcția. S-a lăsat repede păgubaș.
Publicat în Cațavencii nr. 18 (96), 2013
Cine l-a văzut sau auzit vreodată pe Ion Mureșan nici nu și-ar putea închipui că în mintea lui dedicată sticluțelor veșnic pline și femeilor veșnic iubețe ar mai fi loc și pentru altceva. Dar poezia merge mînă-n mînă cu spiritul întreprinzător. Cînd auziți de un poet că
