Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul "Descoperă-te în joacă!" la final

Publicat in Vocea Brailei, vineri 10 mai 2013 ·

* 12 tineri asistaţi social au avut parte de o experienţă grozavă, care i-a ajutat să se dezvolte personal

Ambasadorii educaţiei nonformale, cei 12 copii asistaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului, beneficiari ai proiectului "Descoperă-te în joacă!", au fost extrem de emoţionaţi, ieri, la finalul celor trei luni de muncă. Nu voiau să se termine totul pentru că ceea ce au făcut în această perioadă i-a ajutat foarte mult, i-a apropiat de oameni, i-a făcut să aibă încredere în ei, încredere că vor izbuti în viaţă aşa cum reuşesc ceilalţi copii care au familii normale. La încheierea proiectului şi-au împărtăşit emoţiile şi trăirile toţi cei implicaţi. Marilena Ioanid, trainerul copiilor pentru artă plastică, a mărturisit că apropierea de ei a fost pentru ea o experienţă extraordinară şi va continua să-i ajute să descopere arta plastică şi după ce proiectul se încheie pentru că a simţit din partea lor o dragoste la care nu se aştepta.

Simona Cimpoae, directorul adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a declarat că prin acest proiect a reuşit să demonstreze că şi copiii asistaţi sunt la fel ca aceia din familii şi au căpătat mai multă încredere în ei. A dat asigurări că acest proiect va continua, că cei 12 tineri vor da mai departe ceea ce au învăţat altor copii. "Proiectul a început în joacă, dar a devenit apoi foarte serios. Şi ei au învăţat, şi eu am învăţat de la ei, iar ei cred că au mai descoperit că dacă depui efort şi doreşti să ajungi undeva, reuşeşti să faci acest lucru", a adăugat viceprimarul Doiniţa Ciocan.

Preşedintele Asociaţiei "Cooltura", prin care s-a derulat proiectul, Atena Bondoc, a felicitat copiii că au avut curajul să intre în ceva ce nu cunoşteau, că au muncit şi s-au dezvoltat personal. "În cele trei luni am avut întâlniri cu cadre didactice, am realizat spectacole şi sper ca mesajul nostru despr

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°