Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal, Liga a II-a: Săgeata Năvodari – Delta Tulcea 1-0 (0-0). Hogea: „Sunt dezamăgit total”!

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 10 mai 2013 ·

* Înfrângerea de la Năvodari a lăsat un gust amar finanţatorului principal al clubului, însă investiţia de modernizare a stadionului „Delta” merge înainte

Miercuri seara, la Năvodari, într-un meci decisiv ambelor comba­tante, Săgeata Năvodari şi Delta Tulcea, rezultatul final a fost decis de o execuţie de generic reuşită de atacantul gazdelor, Tigoianu, cu largul concurs al fundaşului central de conjunctură Iacob, „senatorii de drept” din defensiva tulceană, Marincău şi Mişilăricu fiind ţinuţi inexplicabil spectatori pe banca de rezerve tot meciul. Dincolo de aprecierile cu privire la formula de joc aleasă de antrenorul Erik Lincar pentru acest meci deosebit, gustul amar al înfrângerii e dat şi de faptul că mai bine de jumătate de oră tulcenii au jucat în superioritate numerică pe care nu doar că nu au concretizat-o, ba chiar în 11 la 10 au primit golul din min. 63, reuşit dintr-o jumătate de ocazie. Pe fond, Săgeata a jucat mai bine şi mai tare (la minge şi nu numai, dovadă cartonaşele galbene şi eliminarea lui Filip), în timp ce Delta n-a dat impresia decât în două faze că ar vrea mai mult decât un egal fără goluri. Ecuaţia promovării nu este rezolvată (încă) şi asta mai cu seamă că cele două „coroniţe ale premiantelor” se vor da până la urmă nu doar pe criterii fotbalistice, licenţierea cluburilor pentru Liga I fiind abia de azi, 10 mai 2013, intrată pe procedura de evaluare. Iar din acest punct de vedere, ambele combatante de miercuri seara aveau „restanţe” la Comisia de licenţiere. Pentru Delta Tulcea au evoluat la Năvodari Stoicescu – V. Crețu, Al. Iacob, Scarlat, Mansur – C. Neagu (min. 66, Nanu), N. Crețu (min. 59, Postelnicu), Ad. Ionescu (min. 73, Ursu), Cîju, Dragu – D. Florea.

Hogea: „Sunt dezamăgit total”!

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, cel care practic a dat credit (la propriu, cu milioane de euro) fotbalului tulcean

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 40 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°