O supravieţuitoare a fost găsită vineri în Bangladesh, între dărâmăturile clădirii prăbuşite pe 24 aprilie în apropiere de Dhaka, provocând moartea a o mie de persoane, a anunţat şeful pompierilor, citat de AFP.
Femeia "a fost localizată într-un gol creat între o grindă şi un stâlp. Numele ei este Reshmi. Probabil a avut rezerve de apă sau a putut să bea puţin din apa pe care am injectat-o în clădire", explică şeful pompierilor, Ahmed Ali.
Potrivit unui membru al echipelor de salvare, femeia a strigat după ajutor în timp ce echipele inspectau ruinele clădirii.
"În timp ce voiam să curăţăm zona de dărâmături, am strigat pentru a vedea dacă mai era cineva în viaţă. Atunci am auzit: Vă rog, salvaţi-mă, vă rog, salvaţi-mă!", spune sursa citată de postul privat de televiziune Somoy.
Potrivit unui oficial din cadrul anchetei, vibraţiile produse de generatoarele mari ar fi determinat prăbuşirea clădirii aflate deja într-o stare precară, conform unor martori oculari. Aproximativ 12 persoane au fost arestate în cadrul anchetei, între care proprietarul imobilului şi proprietarii atelierelor de confecţii.
O supravieţuitoare a fost găsită vineri în Bangladesh, între dărâmăturile clădirii prăbuşite pe 24 aprilie în apropiere de Dhaka, provocând moartea a o mie de persoane, a anunţat şeful pompierilor, citat de AFP.
Femeia "a fost localizată într-un gol creat între o grindă şi un stâlp. Numele ei este Reshmi. Probabil a avut rezerve de apă sau a putut să bea puţin din apa pe care am injectat-o în clădire", explică şeful pompierilor, Ahmed Ali.
Potrivit unui membru al echipelor de salvare, femeia a strigat după ajutor în timp ce echipele inspectau ruinele clădirii.
"În timp ce voiam să curăţăm zona de dărâmături, am strigat pentru a vedea dacă mai era cineva în viaţă. Atunci am auzit: Vă rog, salvaţi-mă, vă rog, salvaţi-mă!", sp