Istoria alege în calendarul omenirii zile de care îi pare rău să se despartă. Ziua de 9 mai este, fără îndoială, una dintre aceste zile. În urmă cu mai bine de 100 de ani, pe 9 mai 1877, Parlamentul Român, con­statând că prin actele de ostilitate începute de turci legăturile cu Imperiul Otoman au fost rupte, proclamă independenţa României. În secolul XX, pe 9 mai 1945, cel mai cumplit război pe care l-a cunoscut omenirea a luat sfârşit prin capitularea Germaniei naziste în faţa aliaţilor. Cum să nu crezi în ciclicitatea istoriei când, şi într-un caz şi în celălalt, obolul greu de sânge românesc, dat pe teatrul de luptă, a grăbit victoria, cruţându-i pe marii beligeranţi de eforturi supli­mentare? Îndrăznesc să merg mai departe cu această compa­raţie, căci şi în urma primului război menţionat, ruso-turc, şi în urma celui de-al Doilea Război Mondial trupele ruseşti au rămas o vreme pe aceste meleaguri, iar la tratatele de pace care s-au încheiat – indiferent că oraşul în care s-au semnat documentele Publicitate s-a numit San Stefano sau Paris, dele­gaţiile româneşti n-au fost invitate, iar graniţele s-au trasat arbitrar, neglijându-se conturul firesc al României. Şi parcă nu pot să nu adaug că în ambele situaţii am pierdut Basarabia şi ni s-a impus istoria, deşi am dovedit că suntem în stare să o făurim şi singuri. Deşi merită toată atenţia, aş dori să nu insist pe admirabilul discurs al lui Kogălniceanu de la 1877 şi nici pe urmările celui de-al Doilea Război Mondial. Însă doresc să atrag atenţia asupra unei a treia semnificaţii a zilei de 9 mai, despre care la noi mult timp s-a vorbit mai puţin: aceea de Zi a Europei. La numai cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, exact pe 9 mai, ministrul francez de externe Robert Schumann a anunţat planul pentru Comuni­tatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, care a constituit nucleul Uniu