Asociația Umanistă Română, în parteneriat cu International Humanist and Ethical Union (Uniunea Umanistă și Etică Internațională) și European Humanist Federation (Federația Umanistă Europeană), anunță conferința umanistă „Education, Science and Human Rights”, ce va avea loc la București, la Palatul Parlamentului, în sala „C. A. Rosetti”, pe data de 25 mai 2013, ora 10:00. Pentru prima oară în România și în estul Europei, reprezentanții celor mai importante organizații umaniste din lume se adună la București pentru a celebra umanismul.
Conferința „Education, Science and Human Rights” este dedicată tuturor celor interesați de tratarea unor subiecte aproape tabu în România, precum religia în școli, drepturile omului, biserică și secularism, știință și educație, drepturile persoanelor LGBT, alături de invitați prestigioși la nivel internațional. Astfel, publicul interesat este invitat să asiste la conferințe susținute de PZ Myers (SUA), Richard Wiseman (Marea Britanie), Boris van der Ham (Olanda), Andrew Copson (Marea Britanie), Oleg Brega (Republica Moldova), Keith Porteus Wood (Marea Britanie), Jean-Marc Schiappa (Franța), Catherine Le Fur (Franța) și alții. Pentru a afla programul conferinței și mai multe informații despre invitații noștri, accesați site-ul evenimentului www.humanismromania.org sau pagina de Facebook www.facebook.com/Humanism.Romania.
Participarea la eveniment se realizează pe baza biletelor achiziționate online pe site-ul www.eventim.ro, în rețeaua de magazine partenere Eventim: Germanos, Vodafone, Orange, Domo, Cărturești și Humanitas sau telefonic la 1951.
„Avem plăcerea să găzduim, pentru prima oară în România, Adunările Generale anuale ale celor mai importante organizații umaniste internaționale și, cu acest prilej, am dorit să oferim publicului românesc o altfel de perspectivă. O perspectivă care, considerăm noi, umaniști