Cît de mult mai contează astăzi Stalin, de la al cărui deces s-au împlinit în martie 60 de ani? Într-un context sumbru din punct de vedere economic și social, puțin, am fi tentați să răspundem. Stalin aparține de acum istoriei, problemele cu care ne confruntăm în prezent fiind mult mai presante decît studiul trecutului, fie el și recent. Numai că, așa cum se întîmplă de obicei, subiectul este mai nuanțat și mai complicat decît pare. Republica Moldova, de exemplu, dincolo de necesitățile curente și de gravele carențe structurale pe care nu a reușit să le surmonteze este, în esență, un produs stalinist. Nordul și sudul Moldovei au fost încorporate arbitrar de Stalin în Ucraina, pentru a menține în zonă un potențial conflictogen a cărui soluționare ar fi depins, desigur, de bunul plac al Moscovei. Așa-numitele „conflicte înghețate“ își datorează într-o măsură substanțială existența aceluiași Stalin, care a trasat și retrasat granițele republicilor sovietice utilizînd același binecunoscut și nu mai puțin scuzabil principiu divide et impera, luînd în calcul, pe lîngă imperativele politice ale momentului în accepțiune sovietică, și dislocarea unor populații întregi (tătarii sau cecenii, pentru a menționa doar cîteva) care, în contextul celui de -Al Doilea Război Mondial, au fost acuzate de colaborare cu ocupantul nazist. Cine le-ar putea condamna, ținînd cont de privațiunile și coerciția impuse de regimul sovietic asupra lor?

În Europa, Germania – un subiect „fierbinte“ de cînd efectele crizei economice europene și în special a monedei euro au atras atenția asupra strategiei Berlinului de a nu demonetiza parțial euro din cauza prejudiciilor pe care această măsură le-ar aduce exporturilor germane – este la rîndul ei, chiar și după reunificare, un stat cu granițe la a căror negociere postbelică Stalin a avut un aport decisiv. Același lucru este valabil și pentru st