An de an, de Paştele Blajinilor, moldovenii se adună la mormintele rudelor răposate, unde întind mese bogate şi îşi dăruiesc pomene scumpe. Despre aceste obiceiuri şi despre semnificaţia sărbătorii discutăm cu părintele Pavel Borşevschi.
Am găsit Biserica „Sfântul Dumitru“ cufundată în liniştea unei dimineţi de mai. Bogată în flori şi verdeaţă, curtea locaşului sfânt îi întâmpină primitoare pe toţi cei care se regăsesc în credinţă. Înăuntru, câţiva creştini se închină la icoane, iar artosul (pâinea Paştelui) aşezat în faţa altarului păstrează atmosfera sărbătorilor pascale. Energic şi binedispus, părintele Pavel ne povesteşte că după anii ’90 biserica a început să se schimbe la faţă. Aşezaţi lângă Crucea Răstignirii lui Iisus Hristos, am discutat despre modul în care moldovenii îşi pomenesc morţii.
„Adevărul“: Părinte, blajinii au în popor diferite reprezentări: fiinţe mitice cu calităţi deosebite, sufletele morţilor, copii care au murit nebotezaţi. Cine sunt, de fapt?
Pr. Pavel Borşevschi: Blajin este tot omul care a crezut în Dumnezeu, toţi răposaţii. Aşa sunt numiţi cei care au fost mutaţi din viaţa aceasta întru Domnul, adică s-au spovedit de păcate înainte de moarte, s-au împărtăşit, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, şi-au luat merindele vieţii veşnice. Sufletele lor - copii, bărbaţi, femei, bătrâni - au toate o vârstă, 30 de ani, când a fost botezat Hristos. Mitologia nu ţine de Evanghelie. Noi credem doar în ceea ce ne-a învăţat Hristos. Diavolul se străduieşte cu orice preţ să profaneze adevărul lui Dumnezeu şi găseşte oameni slabi, dar foarte talentaţi, care născocesc diferite chestii.
De unde vine denumirea sărbătorii?
Însuşi cuvântul „blajin“ se traduce din slavonă ca fericit. Blajinii sunt în viaţă fericită, ei se bucură că sunt la Dumnezeu, deoarece creştinul nu se teme de moarte. Dacă moartea mă uneşte cu Hristos, zice Apo
