Săptămâna Patimilor este, pentru mulţi dintre noi, mai mult decât alte perioade din an, moment de adăstare, de rugăciune, de meditaţie, de gânduri îndreptate către cele sfinte şi către cei de lângă noi. Ne facem şi planuri legate de locul în care să primim lumina sfântă a Învierii Mântuitorului Hristos şi cel mai mult ne bucurăm dacă putem petrece acest moment cu totul deosebit într-una din binecuvântatele noastre mănăstiri. Că este cunoscută sau discretă, aflată aproape de drum sau izolată pe un vârf de munte – sunt amănunte prea puţin importante Publicitate . Ceea ce contează este să le trecem pragul şi să simţim acolo Duhul locurilor, care să treacă puţin şi la noi şi pe care să-l purtăm mai departe în drumurile noastre. Un asemenea pelerinaj poate fi o bucurie şi din punct de vedere fotografic. Subiectul, catalogat uneori ca fiind incapabil de a mai spune ceva nou, este totuşi prilej de a căuta şi a găsi poveşti şi emoţii pe care să merite să le transmitem şi altora. O uşă deschisă, îmbătrânită de ani, ne îndeamnă să trecem pragul trapezei, să ne tragem sufletul, să luăm ceva de-ale gurii şi să ne pregătim pentru slujba de seară. Mai avem încă răgaz să privim împrejuri­mile, oricare ar fi acestea, şi să ne umplem de frumuseţea şi sfinţenia locurilor. Şi, pentru că suntem în Vinerea Mare, se vorbeşte de jertfa Mântuitorului, de răstignirea Sa pe cruce, dar şi de re­ve­nirea Sa cu slavă, pentru a judeca viii şi morţii, cu dreptate, în chip de Pantocrator. Iar după ce Lumina Învierii se pogoară şi asupra noas­tră, fizic, dar mai ales spiritual, unde mai bine să ne lăsăm pătrunşi de ea decât într-un prid­vor bătrânesc, dincolo de care razele soa­re­lui scaldă copacii încărcaţi cu flori, pro­misiune a recoltei bogate care va să vie. Cuvintele au spus povestea, iar imaginile desăvârşesc călătoria de-a lungul şi de-a latul ţării, prin locurile de spiritua