Incet, incet, pe zi ce trece, interesul meu pentru presa scade. Televiziunile, parca aliniate, imping in fata un soi de tineri despre care nu prea ai ce sa vorbesti. Ei insisi sunt monumente ale banalitatii, iar "analizele" lor, de "analisti" sunt, mai degraba, niste povestiri in stilul lor derizoriu de intelegere, a unei scene politice si efonomice suficient de tulburi.
Presa scrisa e, mai ales, un amalgam de stiri care sunt departe de a suscita vreun interes, ci, mai degraba, poate, o curiozitate bolnavicioasa. Si atat cat timp mai exista carti, nu mai deschid nici macar intamplator vreo lista de discutii, bloguri sau comentarii. La ce mi-ar folosi sa citesc frustrarile, rautatile si ura de mitocan, suburbane, pe care le profereaza, la adapostul anonimatului tot felul de neica nimeni?
Mai nou, si pe posturile TV care dau documentare, poti sa mai alegi doar dintre filme despre serpi veninosi care musca, coleoptere care inteapa, rechini care sfasie, oameni pierduti in desert, crime si disectii... Facebook-ul este inundat de caini si alte animale de companie, citate dulcege despre iubbbbbbbbbiiiiiireeeee si melodii cretine de pe Youtube. Aici, uneori gasesc, totusi, ca o frumoasa surpriza, note de jurnal sau calatorie ale unor oameni interesanti, pe care nu-i cunosc, si pe care ii regret ca fiind absenti in pozitii de "voci publice", infinit mai credibili, decat un lung sir de "vedete" agramate care chinuie zilnic gramatica limbii romane pe la emisiuni TV. Sper ca scriitorul din care voi cata mai jos (N.D.) sa nu se supere: "De fiecare data cand ma intorc in Romania, dupa o calatorie mai lunga sau mai scurta, am aceeasi perceptie... De continua inmlastinire a societatii romanesti.
Romania e o tara in care nimeni si nimic nu e real, unde aproape totul e un joc de aparente si imagine, unde media are ca scop manipularea opiniei publice, prin divertism
