9 mai, zi cu triplă semnificaţie istorică, a adunat la Cimitirul Eroilor din Şprenghi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, ai partidelor politice şi ai Garnizoanei Braşov, care au luat parte la un ceremonial militar şi religios.
Evenimentul a debutat în cântec de fanfară, cu intonarea imnului naţional, după care preotul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ioan Epaminond Boroş, şi cel al Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, Bogdan Oancea, au ţinut o slujbă în memoria ostaşilor români.
Prefectul Mihai Mohaci a ţinut un discurs despre importanţa istorică a zilei de 9 mai, zi în care se împlinesc 136 de ani de proclamarea independenţei de stat a României, 68 de ani de la victoria coaliţiei naţiunilor unite în cel de al Doilea Război Mondial de faptul că din1986, se sărbătoreşte şi Ziua Europei. „Sunt trei zile deosebite pentru poporul român. Putem spune că se înscriu ca nişte momente glorioase ale luptei pentru libertate, unitate şi pentru independenţă”, a precizat prefectul. „Este o zi importantă cu mai multe semnificaţii pentru noi. În primul rând, anul 1877 când România şi-a câştigat independenţa, în urma războiului de independenţă este unul foarte important pentru toţi românii”, a completat primarul George Scripcaru.
La eveniment au participat şi veteranii de război, dar şi politicienii. „Această zi reprezintă pentru noi un moment deosebit şi trebuie să ne gândim cu recunoştinţă la acţiunile înaintaşilor noştri, care au făcut posibil ca noi, cei de astăzi, să putem trăi o nouă pagină de istorie”, a precizat Ionel Fliundra, preşedintele organizaţiei judeţene a PPDD.
Din păcate, la ceremonial nu au venit şi elevi, care ar fi putut avea parte de o lecţie de istorie vie, povestită de veterani. „Îmi pare totuşi rău că nu am văzut ca la alte evenimente mulţi copii. Aproape chiar deloc şi îmi lasă un gust amar în gură li