Judecătorii călărăşeni au admis, joi, 9 mai, propunerea anchetatorilor privind arestarea lui Nicolae Bogdan Dumitru. Fostul preot, în vârstă de 33 ani, care a accidentat mortal pe zebră o femeie în 2010, beat fiind şi a fugit şi de la faţa locului, are din nou probleme cu legea.
Bărbatul, spun poliţiştii este suspectat de săvârşirea infracţiunii de „refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă prevăzută şi pedepsită de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Pe 5 mai, bărbatul, care conducea un autoturism marca Opel, pe strada Eroilor din municipiul Călăraşi, a fost implicat într-o tamponare şi, fiind condus la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice. Magistraţii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.
Vă recomandăm: Faţă bisericească în zeghe. Nicolae Dumitru, fostul preot care a ucis o femeie pe trecerea de pietoni în 2010, reţinut de poliţişti