A prezentat până acum mai multe emisiuni, însă perioada în care a putut fi văzută în această ipostază a fost de fiecare dată prea scurtă. Acum a rămas și fără show-ul de la Acasă TV și se poate spune că Ilinca Vandici pare urmărită de ghinion. Însă vedeta nu disperă.
Ilinca Vandici a rămas fără emisiunea de la Acasă Tv, dar se pare că nu este deprimată, așa cum s-ar fi speculat, și vrea să ale arate și fanilor ei asta. Vedeta a postat pe pagina de socializare o imagine din Deltă, unde, conform ziarului ”Ring” aceasta ar fi fost într-o scurtă vacanță, după ce producătorii de la Acasă TV au pus-o pe liber.
La întoarcere, roșcata și-a făcut din nou bagajele și a plecat la Oradea, unde va petrece câteva săptămâni alături de mama ei.
În același timp, colegul de prezentare al Ilincăi, Adrian Artene, a rămas în Capitală în perioada vacanţei. „Iubita lui, Octavia Geamănu (prezentatoarea ”Observatorului” special de la Antena 1 – n.r.), e zilnic la ştiri şi astfel a rămas şi el în Bucureşti, urmând ca probabil în iulie, când îşi va lua şi ea o scurtă vacanţă, să plece undeva”, a declarat o sursă din anturajul lui Artene pentru ”Ring”.
Sursa: libertatea.ro
A prezentat până acum mai multe emisiuni, însă perioada în care a putut fi văzută în această ipostază a fost de fiecare dată prea scurtă. Acum a rămas și fără show-ul de la Acasă TV și se poate spune că Ilinca Vandici pare urmărită de ghinion. Însă vedeta nu disperă.
Ilinca Vandici a rămas fără emisiunea de la Acasă Tv, dar se pare că nu este deprimată, așa cum s-ar fi speculat, și vrea să ale arate și fanilor ei asta. Vedeta a postat pe pagina de socializare o imagine din Deltă, unde, conform ziarului ”Ring” aceasta ar fi fost într-o scurtă vacanță, după ce producătorii de la Acasă TV au pus-o pe liber.
La întoarcere, roșcata și-a făcut din nou bagajele și a plecat la Oradea, unde va p