Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licenţă sau retrogradare! Ziua adevărului pentru "U", Rapid, Severin şi Oţelul: "Răspunsul poate veni oricând până la ora 24.00"

Publicat in Pro Sport, vineri 10 mai 2013 ·

UPDATE: Oficialii lui „U” aşteaptă cu sufletul la gură faxul Comisiei de Apel.

„Nu avem încă niciun răspuns. Ar putea veni oricând până la ora 24.00. Aşteptăm cu nerăbdare verdictul. Sperăm să fie unul favorabil şi să scăpăm odată de toată tensiunea”, a spus Horia Ţiril.

Universitatea Cluj, ca şi Rapid, Severin sau Oţelul, îşi va afla astăzi soarta din sezonul viitor. Comisia de Licenţiere nu a dat un răspuns favorabil, cu privire la dreptul ca aceste echipe să evolueze în Liga I şi la anul. În cazul Universităţii, datoriile către stat şi foştii jucători, de dinainte ca societatea să intre în isolvenţă, dar şi lipsa de credibilitate a planului de reorganizare sunt cauzele pentru care oficialii FRF nu au acordat licenţa în primă fază. Cazul se judecă la Comisia de Apel, care astăzi va da un răspuns.

„Am făcut toate eforturile. Sper că am fost convingători şi că vom primi licenţă. Suntem optimişti. În caz contrar ne vom adresa TAS-ului”, a spus administratorul judiciar de la „U”, Horia Ţiril.

Primarul Clujului, Emil Boc, face şi el presiuni pe membrii Comisiei de Apel. „Am încrede în maturitatea celor de la Federaţie, pentru că nu pot lăsa o echipă fanion a ţării fără acreditare. Sunt convins că Universitatea va avea viitor în Liga I”, a spus Boc.

www.prosport.ro vă va ţine la curent cu verdictul Comisiei de Apel, pe tot parcursul zilei.

UPDATE: Oficialii lui „U” aşteaptă cu sufletul la gură faxul Comisiei de Apel.

„Nu avem încă niciun răspuns. Ar putea veni oricând până la ora 24.00. Aşteptăm cu nerăbdare verdictul. Sperăm să fie unul favorabil şi să scăpăm odată de toată tensiunea”, a spus Horia Ţiril.

Universitatea Cluj, ca şi Rapid, Severin sau Oţelul, îşi va afla astăzi soarta din sezonul viitor. Comisia de Licenţiere nu a dat un răspuns favorabil, cu privire la dreptul ca aceste echipe să evolueze în Liga I şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 37 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°