Leon Tomșa a domnit în Muntenia între 1629 și 1632, pe vremea cînd Matei Basarab nu era destul de bătrîn ca să urce pe tron. Domnia l-a costat nu o avere, ci mai multe averi – cele ale boierilor, arendașilor, negustorilor și țăranilor. Ca să poată număra sultanul două zile și două nopți sipetele venite de la București, toată suflarea Țării Românești s-a lăsat jupuită de agoniseală. Cu excepția bourilor și a dropiilor, toate formele de viață au luat calea pribegiei și, în măsura în care n-au fost capturate pe drum, au ajuns în Ardeal. Leon Tomșa s-a trezit că domnește peste un biotop natural, golit de oameni, cu mari perspective în ecologie și cu un peisaj tulburat doar de cîteva pupeze rămase în urmă.
Gheorghe Rakoczy, principele Transilvaniei, i-a primit pe refugiați cu multă simpatie, ca pe niște frați de gintă latină, cărora avea să le vîndă, pe bani grei, trupe în vederea răzbunării.
Leon Tomșa, poreclit Stridie din cauză că puțea ca un calcan stricat, n-a stat cu mîinile în sîn. A propus boierilor două momeli scrise, un fel de pacte de coabitare, dar mai mult pe partea economică. Nimeni nu mai putea fi jefuit de avere fără acordul colegilor, nimeni nu putea fi decapitat din senin fără acordul Divanului, și o mulțime de alte prevederi care, în contextul întunecat al Evului Mediu, treceau ușor drept ceea ce azi numim progres.
Dar boierii se mulțumesc să strîngă oaste și să năvălească prin Pasul Vîlcanului. Prima bătălie se dă la Ungureni, unde avangarda lui Leon Tomșa e înjumătățită om cu om. Lupta principală se dă la marginea Bucureștiului, la 23 august 1631, și se încheie cu victoria lui Leon. Dar, cum pe aceste meleaguri victoria aduce ghinion, cîștig de cauză au boierii înfrînți. Proverbul valah "Cînd armele tac, banii vorbesc" a intrat în acțiune, iar domnia lui Tomșa a fost lichidată la Constantinopole cu cîteva cufere pline ochi. Pe
