Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu: Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016

Publicat in Mediafax, vineri 10 mai 2013 · ·

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, afirmă că "sută la sută" USL nu se va destrăma până în 2016, două din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse, iar al treilea - ca în 2014 Crin Antonescu să devină primul preşedinte liberal al României - urmând să fie îndeplinit.

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, a declarat, vineri, în faţa celor 471 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Mureş, că, în pofida informaţiilor vehiculate în mass-media sau de unii oameni politici, chiar şi din interiorul USL, el spune "sută la sută" că USL nu se va destrăma până în 2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016. USL, când a fost constituită, la începutul anului 2011, a fost constituită cu trei obiective majore: în primul rând - dărâmarea Guvernului Boc, în al doilea rând - ajungerea USL la guvernare prin prim-ministrul social-democrat Victor Ponta, preşedintele PSD, şi al treilea obiectiv major - candidatul liberal Crin Antonescu, preşedintele PNL, să fie primul preşedinte liberal al României, susţinut de USL", a declarat Chiţoiu, adăugând că partidul său trebuie să fie "vioara întâi în cadrul USL" la alegerile prezidenţiale din 2014.

El a arătat că, până la alegerile prezidenţiale, mai este un ciclu electoral, reprezentat de alegerile europarlamentare, unde PNL va trebui să fie în măsură să candideze "ca forţă politică singură", exprimându-şi încrederea că organizaţii precum PNL Mureş vor contribui cu un rezultat foarte bun la victoria în ambele alegeri din 2014.

Pe de altă parte, el a spus că îşi doreşte ca, pe viitor, PNL să depăşească scorul de la alegerile parlamentare şi să aibă o cotă de încredere de peste 30 la sută.

"Ce-mi doresc pentru viitor pentru PNL - îmi doresc ca PNL să depăşească cota de înc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°