TIMIȘOARA. Deputatul Alin Popoviciu, vicepreședinte al PDL la nivel național, a prezentat, vineri, prima carte scrisă de către democrat-liberali și spune că vor urma și altele.
Miercuri am lansat Cartea Neagră a Guvernări USL, de 61 de pagini. Am fi avut 100 de pagini, dar am renunțat la grafice. Este tot ce s-a întâmplat din 7 mai 2012 și până astăzi, de la asaltul lor (n.r. – al USL) asupra democrației de stat, la amânări peste amânări, la faptul că economia României este la pământ, a spus Popoviciu. În carte se regăsesc, potrivit lui Popoviciu, și detalii despre nepotismele pe care USL le-a adus în tot ceea ce înseamnă funcții în administrația centrală și locală. De asemenea, ultimul capitol al cărții, V, se referă la absorbția fondurilor europene.
Acest Guvern face în fiecare zi câte o boacănă și sigur am mai omis unele aspecte. Noi monitorizăm foarte atent tot ceea ce se întâmplă în acest moment, a spus deputatul PDL de Timiș, Alin Popoviciu.
PDL lucrează la o altă carte, iar fiecare organizație PDL din țară are datoria de a transmite la București tot ce s-a întâmplat vizavi de nepotismul practicat de USL în județul său.
TIMIȘOARA. Deputatul Alin Popoviciu, vicepreședinte al PDL la nivel național, a prezentat, vineri, prima carte scrisă de către democrat-liberali și spune că vor urma și altele.
Miercuri am lansat Cartea Neagră a Guvernări USL, de 61 de pagini. Am fi avut 100 de pagini, dar am renunțat la grafice. Este tot ce s-a întâmplat din 7 mai 2012 și până astăzi, de la asaltul lor (n.r. – al USL) asupra democrației de stat, la amânări peste amânări, la faptul că economia României este la pământ, a spus Popoviciu. În carte se regăsesc, potrivit lui Popoviciu, și detalii despre nepotismele pe care USL le-a adus în tot ceea ce înseamnă funcții în administrația centrală și locală. De asemenea, ultimul capitol al cărții, V, se refe