Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii liberali din 17 judeţe intră în şedinţă la Zalău

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Liderii Tineretului Naţional Liberal din 17 judeţe din Transilvania şi Banat, precum şi reprezentanţi ai conducerii naţionale, vor fi prezenţi sâmbătă, 11 mai, la Zalău, pentru a participa la o întrunire de lucru regională.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei de tineret liberale, alături de liderii sălăjeni ai PNL şi TNL, la eveniment şi-au anunţat prezenţa Bogdan Ţîmpău, deputat de Hunedoara, Marian Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi Adrian Atomei, viceprimar al municipiului Braşov.

„În cadrul întâlnirii de sâmbătă vom dezbate problemele curente al TNL şi vom evalua, în principal, stadiul implementării proiectului Echipa lui Crin 2014, în fiecare judeţ, precum şi la nivel regional. Prin acest proiect, Tineretul Naţional Liberal îşi asumă, în mod practic, susţinerea preşedintelui Crin Antonescu în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014. "Echipa lui Crin 2014" are ca misiune construirea unei echipe de susţinători - formată atât din membrii PNL, PC sau PSD, cât şi din cetăţeni neasumaţi politic - ai candidatului USL, Crin Antonescu, primul preşedinte liberal al României”, declară Răzvan Silaghi, preşedintele TNL Sălaj.

Totodată, potrivit liderului TNL Sălaj, sâmbătă vor fi purtate discuţii referitoare la candidaţii din Transilvania şi Banat pentru Congresul Naţional al tinerilor liberali, care va avea loc în 18 mai, la Romexpo, în Bucureşti. “Ne dorim, împreună cu colegii din celelalte judeţe din Transilvania şi Banat, să abordăm aceste alegeri pentru structurile naţionale ale TNL ca un grup unit. Consider că este nevoie de voci avizate la nivel central, care să reprezinte cu credibilitate şi eficienţă interesele tinerilor liberali din această regiune a ţării”, mai spune Răzvan Silaghi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 50 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Prima reacție a Elenei Lasconi după finalizarea numărătorii voturilor: „Ne așteaptă o luptă pentru soarta României”

HotNews acum 14 ore
Elena Lasconi le-a mulțumit susținătorilor, într-un mesaj publicat pe Facebook la scurt timp după ce AEP a centralizat toate voturile și a certificat că președinta USR va merge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de independentul Călin G

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°