Motociclismul oferă adrenalină la maximum, dar satisfacerea acestei plăceri necesită investiţii foarte mari, pe care nu şi le permite oricine.
Cum se vede lumea la 300 de kilometri la oră, aşezat într-o şa şi ţinând în mâini un ghidon spumegând sub apăsarea turaţiilor? Unii spun că, la viteza asta, musca şi se pare elefant, dacă-ţi apare în faţă. Alţii pretind că e ca şi cum ţi-ai trăi viaţa pe repede înainte, dar nu la viteză dublă, ci mult mai avansat. Toţi recunosc însă că motociclismul e un virus căruia, dacă te prinde, e greu să-i găseşti antidotul.
Nebunia care mistuie banii din buzunare
George Negrea, 30 de ani, pare un tânăr ca oricare altul din Bucureşti. Doar că pentru el nu există Steaua sau Dinamo, Barcelona sau Real, Bamboo sau Boa, de fapt nu există aproape nimic în afara pasiunii pentru motociclism.
În viaţa de zi cu zi, George e şofer la o firmă de componente electronice. A făcut şi tir, nu cu arcul sau cu puşca, ci la volanul unui mastodont de câteva tone, tăind în lung şi-n lat Europa cu marfă în spate. Şi-a găsit un post mai aşezat, care-l lasă ca după program să dea o fugă în garajul din periferia Giuleştiului, pentru a meşteri la un cuzinet sau un piston neascultător.
Nu visează la vile şi merţane, ci poate doar la un motor mai tinerel decât cel din 2004, cu care concurează la curse. „E bun însă şi ăsta“, zice el. Cum şi-a descoperit pasiunea pentru motoare? Din întâmplare. Un prieten cu Kawasaki l-a luat în spate şi a dat cu el o tură de bloc, iar când a coborât, în loc de mulţumesc, George i-a zis: „La anul îmi iau şi eu“.
Avea 23 de ani, la 24 şi-a îndeplinit visul, iar din 2007 motociclismul îi devorează hulpav toate economiile. Pentru că pasiunea l-a împins mai departe de şarjele stradale şi l-a aruncat în lumea curselor. Adică a motociclismului ca sport. Un sport periculos, dar antrenant, o variant
