Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aterizare de urgenţă în lanul de grâu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Un avion utilitar de tip Antonov II, care stropea cu substanţe împotriva dăunătorilor forestieri, a aterizat de urgenţă într-un lan de grâu din localitatea Ciochiuţa, judeţul Mehedinţi. Se pare că pilotul a detectat o problemă tehnică, existând pericol de prăbuşire. La bordul avionului se aflau trei persoane, însă nimeni nu a fost rănit. Aparatul de zbor aparţine unei firme din Timişoara şi a suferit avarii la trenul de aterizare şi la aripa stângă.

Pompierii de la ISU «Drobeta» au fost solicitaţi să intervină în acest caz.

„Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) «Drobeta» au fost solicitaţi să intervină astăzi (vineri - n.r.), la ora 10.30, la un eveniment mai puţin obişnuit. Un avion de tip Antonov II a aterizat forţat pe un câmp din apropierea localităţii Ciochiuţa. Pompierii din cadrul Pichetului Strehaia au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru a preveni izbucnirea unui incendiu. În cursul aterizării, în avion se aflau trei persoane, care nu au fost rănite“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU „Drobeta“.

Pilotul avionului a spus că la un moment dat a simţit că se opreşte motorul şi cu greu a reuşit să îl stabilizeze până la sol.

„Eram deasupra pădurii şi la un moment dat am simţit că ne ducem în jos. Dădea să se oprească motorul. Am fost la un pas să ne prăbuşim deasupra pasarelei de la Ciochiuţa. Abia am reuşit să ajung pe câmp“, a spus şeful piloţilor aflaţi în avion.

Proprietarul terenului pe care a aterizat avionul s-a supărat când a aflat că o bună parte din grâu i-a fost distrusă.

„Mie cine îmi dă grâul? A distrus o mare parte din el! Dacă nu avea avionul bun, nu trebuia să plece cu el!“, a spus supărat proprietarul terenului.

Un avion utilitar de tip Antonov II, care stropea cu substanţe împotriva dăunătorilor forestieri, a aterizat de urgenţă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°