Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Cum îi netezeşte Dreapta calea lui Dan Diaconescu către turul doi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Ce-a fost şi ce-a ajuns! Acum, e un saltimbanc năzdrăvan care distrează publicul emisiunilor tabloide.

Şade pe canapele între blondele impresionate până la şnurul chiloţelului minuscul de cultura sa enciclopedică, predă lecţii de istorie maneliştilor pripăşiţi prin studiourile de noapte, strânge în braţe stripteuze şi pipăie pe fund candidate la augusta poziţie de „asistentă TV”. În toată această menajerie - singura, de altfel, care-i mai acordă atenţia după care tânjeşte - se simte în elementul lui, ca măgarul între oi...

Dacă n-aţi ghicit până acum personajul, este vorba despre Corneliu Vadim Tudor. Joi seară, cariera sa de starletă TV, la concurenţă cu Oana Zăvoranu, a fost încununată de o ieşire greu de acceptat pe micile ecrane, chiar şi după miezul nopţii. Atât de violentă a fost prestaţia lui CVT încât până şi Dan Capatos, obişnuit cu „scenele tari”, a fost nevoit să-şi întrerupă pentru câteva minute emisiunea de la Antena 1. Nu insist, găsiţi scena video pe toate site-urile de ştiri. Aiuritor este însă cât de jos a ajuns să decadă acest om. Sau poate el a fost întotdeauna acolo şi nu ne-am dat noi seama?!... Sunt doar 13 ani de când Vadim Tudor obţinea 23% la primul tur al alegerilor prezidenţiale şi se „califica” în finala cu Ion Iliescu, unde-şi mai adăuga câteva procente. Toată Europa era cu ochii pe noi, PRM era o forţă în Parlament, drumul spre integrarea comunitară a României era compromis, iar adversarii tradiţionali ai lui Ion Iliescu dădeau buzna la urne să pună ştampila pe numele celui pe care îl detestau, sub presiunea unei situaţii de neimaginat: Vadim în fotoliul de la Cotroceni!

E un moment de istorie recentă pe care l-am uitat, dar care s-ar putea repeta, la o altă scară, după numai 14 ani, la alegerile prezidenţiale programate la sfârşitul anului viitor. Băsescu iese din joc, dreapta este divizată şi nu are un candidat viabil, i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 14 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 38 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum o ora
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 49 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°