Fiindcă de curând am sărbătorit 1 mai, m-am gândit să compilez nişte cifre care ne ajută să vedem limpede portretul firmei româneşti - şi, prin extensie, al managerului român. Cifrele le-am luat din Global Competitiveness Report 2008-2012. Iată-le:

Comportamentul etic al firmelor: locul 107 în 2008, locul 97 în 2009, locul 92 în 2010, locul 103 în 2011, locul 126 în 2012.

Eficienţa consiliilor de administraţie: locul 76 în 2008, locul 66 în 2009, locul 88 în 2010, locul 98 în 2011, locul 118 în 2012.

Calitatea şcolilor de management: locul 84 în 2008, locul 85 în 2009, locul 98 în 2010, locul 92 în 2011, locul 112 în 2012.

Nivelul de training al angajaţilor: locul 54 în 2008, locul 57 în 2009, locul 72 în 2010, locul 79 în 2011, locul 111 în 2012.

Gradul de orientare către consumator: locul 100 în 2008, locul 89 în 2009, locul 98 în 2010, locul 106 în 2011, locul 116 în 2012.

Recurgerea la managementul profesionist: locul 74 în 2008, locul 57 în 2009, locul 63 în 2010, locul 84 în 2011, locul 124 în 2012.

Gradul de sofisticare a procesului de producţie: locul 73 în 2008, locul 74 în 2009, locul 77 în 2010, locul 91 în 2011, locul 103 în 2012.

Gradul de utilizare a marketingului: locul 83 în 2008, locul 78 în 2009, locul 78 în 2010, locul 86 în 2011, locul 90 în 2012.

Voinţa de a delega autoritatea: locul 85 în 2009, locul 81 în 2010, locul 96 în 2011, locul 112 în 2012.

Cum e deci managerul român? E neprofesionist sau cel mult semi-profesionist. Nu dă doi bani pe etică (am să explic mai jos ce înseamnă asta), e cvasi-analfabet în materie de marketing (nu înţelege la ce e bun instrumentul ăsta şi, în consecinţă, nu ştie nici să-l folosească), nu e absolut deloc orientat spre consumator (dacă ar fi, ar începe să înţeleagă şi la ce e bun marketingul) şi e incapabil să organizeze şi să administreze procese sofisticat