Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Noii italieni”, 20% români

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Dacă în Italia ar fi aprobată noua lege asupra cetăţeniei acordate copiilor străini născuţi în Peninsulă, propusă de noul ministru al integrării Cecile Kyenge (foto), ţara ar avea aproape 80.000 de „noi italieni” pe an, iar dintre aceştia aproape 20% ar fi de origine română, se menţionează într-un articol publicat de cotidianul La Repubblica de la Roma. Acum, o lege aprobată în anul 1992, bazată pe principiul „ius sanguinis“, care îi obligă pe copiii străini născuţi în Italia să preia cetăţenia părinţilor, precizează principalul cotidian roman. Dacă în Italia ar fi aprobată noua lege asupra cetăţeniei, bazată pe principiul „ius soli“, totul s-ar putea schimba în Peninsulă. Şi mulţi ar fi „noii italieni“, dacă toţi copiii străini născuţi în Italia ar dobândi imediat, încă de la naştere, cetăţenia italiană. În maternităţile din Italia, în ultimul an s-au născut 79.261 de copii cu părinţi străini. Din anul 2002, procentul lor, din totalul copiilor născuţi în Italia, a trecut de la 6,2% la 14,5%. Acest lucru înseamnă că, dacă ar fi aprobată legea „ius soli”, 14,5% din noii cetăţeni italieni ar fi copii ai imigranţilor. În ce priveşte originea acestor noi copii italieni, „fiii unor părinţi străini născuţi în 2012 - se mai arată în acest studiu publicat de fundaţie - sunt mai ales români, marocani şi albanezi, respectiv 19,6%, 15,6% şi 11,7% din numărul total al copiilor străini născuţi în Italia“. Urmează chinezii, indienii, tunisienii, egiptenii, pa-kistanezii şi nigerienii. Calculele au fost făcute de fundaţia „Leone Moressa”. Dacă în Italia ar fi aprobată noua lege asupra cetăţeniei acordate copiilor străini născuţi în Peninsulă, propusă de noul ministru al integrării Cecile Kyenge (foto), ţara ar avea aproape 80.000 de „noi italieni” pe an, iar dintre aceştia aproape 20% ar fi de origine română, se menţionează într-un articol publicat de cotidianul La Repubblica de la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°