* ieri, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", deţinuţii din Penitenciarul Brăila au prezentat obiecte specifice sărbătorilor pascale, realizate prin tehnica origami
Ieri, deţinuţii de la Penitenciarul Brăila au expus lucrări realizate chiar de ei, specifice sărbătorilor pascale, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila. În cadrul expoziţiei au fost prezentate mai multe tipuri de obiecte: ouă - quilling, felicitări - kirigami, desene, picturi, tablouri cu fir textil şi alte obiecte realizate prin tehnica origami. Obiectele au fost realizate sub îndrumarea directă a Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul penitenciarului, de către 24 de persoane aflate în spatele gratiilor. La expoziţie au fost prezenţi şi şapte deţinuţi, creatori ai obiectelor artizanale expuse. "Prin acest demers se doreşte promovarea potenţialului artistic şi creativ al persoanelor private de libertate, sprijinirea persoanelor încarcerate în efortul de a se redescoperi într-o altă lumină, punând culoare, cunoaştere şi suflet în munca ce o prestează, încurajarea tinerilor din penitenciar în sensul cunoaşterii şi valorificării respectului pentru valorile tradiţionale ale spaţiului românesc, facilitarea creşterii încrederii în ceilalţi, deschiderea unităţii penitenciare către comunitatea exterioară", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, cms. Simona Kober.
* ieri, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", deţinuţii din Penitenciarul Brăila au prezentat obiecte specifice sărbătorilor pascale, realizate prin tehnica origami
Ieri, deţinuţii de la Penitenciarul Brăila au expus lucrări realizate chiar de ei, specifice sărbătorilor pascale, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila. În cadrul expoziţiei au fost prezentate mai multe tipuri de obiecte: ouă - quilling, felicitări - kirigami, desene, picturi, tablour