Pret de doua zile presa a incercat sa gaseasca motive de bucurie si mandrie in faptul de a fi roman. Sarbatorirea castigarii independentei si inscaunarea regelui Carol I au fost ocaziile perfecte pentru revenirea in trecutul apropiat, pentru a fi extrase de acolo detalii care ne-ar reda increderea in natiune, in viitor si-n stat.

Oricat s-a forat si s-a scotocit prin detaliile istoriei, nimic nu poate sa faca insa din istoria celor 150 de ani de la instaurarea monarhiei un motiv care sa redea increderea in viitor.

Ba, poate, dimpotriva. Gandul ca un german abia a reusit sa uneasca pentru prima oara natiunea romana si sa o conduca din anonimatul istoriei la poarta lumii bune e mai degraba inca un motiv de depresie. Iar daca ne gandim ce am reusit apoi, dupa ce am ramas doar pe mana alor "nostri", putem usor aluneca spre disperare. Asa ca mai degraba recursul la istorie ne incurca decat sa ne ajute. Dificil moment, cu atat mai mult cu cat 9 mai a coincis si cu ziua Uniunii Europene - un proiect pe cat de grandios in teorie pe atat de subred in realitate.

Criza economica nu a facut in ultimii decat sa scoata mai rapid si deodata la suprafata toate problemele care, altfel, ar fi aparut pe rand de-a lungul timpului. Tot criza a taiat si firavul avant pe care Romania apucase sa il ia in cadrul economiei gloabilizate. Astazi s-a demonstrat ca totul avea la baza o simpla bula de aer, un sir continuu de speculatii imobiliare sustinut de lejeritatea cu care bancile au acordat credite fara a-si lua prea multe asigurari. La nivelul Uniunii Europene, problemele par a fi insa mult mai serioase, iar solutiile nu prea exista.

Cu exceptia austeritatii, unica viziune care s-a impus pana acum in UE, celelalte reactii ale economiilor puternice din Europa s-au indreptat spre identificarea tapului ispasitor pentru prabusirea economiilor. Iar