În perioada interbelică, Statele Unite erau, practic, o ţară necunoscută în România, influenţa politică, economică şi culturală a acestora fiind minimă. Mecca ţărilor europene era Parisul, şi asta nu numai din punct de vedere cultural, ci şi politic, ca modă şi mentalităţi.

Marele merit pentru „explorarea” acestui adevărat continent îi revine lui Petru Comarnescu, care şi-a susţinut, în 1931, teza de doctorat la Southern University – Los Angeles, California, cu teza “The Nature of Beauty and Its Relation to Goodness”, publicând ulterior trei cărţi despre America, „Homo Americanus” (1933), „America văzută de un tânăr de azi” (1934) şi „Chipurile şi priveliştile Americii” (1940).

E de prisos să adăugăm că, în perioada proletcultistă, marea dragoste de tinereţe pentru Statele Unite avea să-i aducă lui Petru Comarnescu interdicţia de semnătură pentru mai bine de zece ani.

Deschiderea spre spaţiul american a fost, aşadar, mai întâi literară, iar cărţile lui Comarnescu au fost urmate, în anii ’60 şi ’70, de traduceri masive şi de bună calitate din marii scriitori de peste Ocean, de la Mark Twain şi Hemingway la Faulkner şi Dos Passos.

În plus, după război şi după abandonarea României, la Ialta, în sfera de influenţă rusească, toate speranţele noastre de a ieşi de sub dictatura comunistă au fost îndreptate spre Washington. Generaţii întregi s-au stins ascultând postul de radio „Vocea Americii” şi „aşteptându-i pe americani”, vis îndeplinit nedrept de târziu, în 2004, odată cu aderarea României la NATO.

America reprezintă, pentru ţara noastră, atât un reper democratic, cât şi unul economic. Avem multe de învăţat din fabuloasa devenire a societăţii americane, din cea mai dinamică evoluţie a capitalismului modern, din soluţiile de stopare a terorismului mondial, din capacitatea de integrare creatoare a minorităţilor, din viguroasa cultură american