Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de credincioşi la Izvorul Tămăduirii

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 11 mai 2013 ·

* în prima vineri de după Paşti, în Săptămâna Luminată, Brăila devine oraş sfânt, loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi * creştini sosiţi din toată ţara au stat ore în şir la coadă ca să ia agheazmă, aşteptând o minune de la Dumnezeu * credincioşii s-au rugat, totodată, pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti * Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos *

Deşi mai puţini decât anul trecut, credincioşii sosiţi, joi şi vineri, cu mic cu mare, la marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii au umplut curtea Bisericii Greceşti cu hramul Buna Vestire, aşteptând, ore în şir, cuminţi, la coadă, să poată lua agheazma binecuvântată despre care s-a spus că are proprietăţi vindecătoare. Pelerini din tot judeţul Brăila, din judeţele limitrofe, ba chiar şi de peste hotare, vin an de an să se închine la Biserica Greacă, monument istoric ridicat de grecii din urbea dunăreană, pe vremea Măriei Sale Alexandru I Cuza. Mii de suflete se roagă Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, protectoarea bolnavilor şi săracilor, pentru ajutorarea celor dragi, care suferă de boli sau care trec prin încercări şi necazuri.

Credincioşii s-au aşezat la coadă încă de joi dimineaţă, iar forţele de ordine - jandarmi, poliţişti comunitari - şi-au făcut datoria aşa cum se cuvine. Demn de remarcat este faptul că pe tot parcursul sărbătorii, membre ale Crucii Roşii s-au aflat alături de pelerini, alergând de colo-colo, oferindu-le acestora apă şi ajutându-i pe vârstnici. Dumnezeu a fost cu noi, pentru că, faţă de anii trecuţi, vremea a fost blândă. Un lăcaş sfânt plin de istorie

Joi seară, preotul protopop Gheorghe Marinescu, împreună cu slujitorii Bisericii Greceştii, preoţii Filip Nicolescu şi Dumitru Creţu şi un sobor de preoţi brăileni, au sfinţit izvorul de sub altarul sfântului lăcaş, iar credincioşii au putut lua agheazmă pân

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°