Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota 2 pentru cei care au gândit aspectul pietonalului Ştefan cel Mare

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Liderii arhitecţilor din Iaşi au condamnat ieri amenajarea haotică a pietonalului Ştefan cel Mare.

Deşi lucrările din centru au început de anul trecut şi vor fi încheiate în două luni, Ordinul Arhitecţilor din Iaşi a criticat public, pentru prima dată oficial, planurile Primăriei de reabilitare a zonei. Principalele acuzaţii aduse municipalităţii se referă la lipsa unei strategii sau a unui plan concret de modernizare, dezvoltarea haotică şi lipsită de sens, precum şi dezinteresul pentru consultarea publică. Soluţia, în viziunea arhitecţilor, este organizarea unui concurs de soluţii care să integreze lucrările făcute până acum cu încercarea de a valorifica tot spaţiul urban din zona centrală.

Edilii oraşului au fost puşi ieri la zid de către liderii arhitecţilor din oraş. Preşedintele Ordinului Arhitecţilor, George Carapanu împreună cu vicepreşedintele Daniel Vişan şi Mihai Drişcu, prodecan la Facultatea de Arhitectură, au adus critici virulente asupra haosului urbanistic din Centru şi au venit cu propuneri şi sugestii. Cei trei specialişti fac parte din comisia consultativă înfiinţată de Primărie pentru amenajarea pietonalului şi au participat şi acum două zile la prima şedinţă de lucru. Fiecare din cei trei arhitecţi s-a declarat împotriva modului în care Primăria a gândit să transforme principala zonă din oraş într-un pietonal care nu ar trebui să fie doar un spaţiu de promenadă pentru ieşeni. „Suntem îngrijoraţi de faptul că modul în care se dezvoltă oraşul este relativ haotic. Nu există o strategie şi lipsa Planului Urbanistic General ar fi trebuit să traseze liniile de dezvoltare a oraşului. N-am perceput până acum că ar exista o viziune privind viitorul oraşului şi implicit al zonei centrale. Transformarea bulevardului în pietonal se datorează şi lipsei acestui PUG care ar trebui să definească planurile de dezvoltare a acestei zone“, a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 37 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 54 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°