Vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat, astăzi, că sumele de bani în plus necesare plăţii pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el arătând că plata efectivă se va face de la 1 ianuarie 2014, informează sursele de presă.
"Acum o lună am înaintat un punct de vedere al Guvernului către Parlament în care am spus că avem sumele de bani în bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel încât să poată fi plătite aceste pensii începând cu 1 ianuarie anul viitor", a precizat Chiţoiu.
F.A. Vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat, astăzi, că sumele de bani în plus necesare plăţii pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el arătând că plata efectivă se va face de la 1 ianuarie 2014, informează sursele de presă.

F.A.