Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierderile înainte de taxe ale Alpha Bank s-au dublat în primul trimestru

Publicat in Curierul, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Pierderile înainte de taxe ale Alpha Bank în România au crescut în primul trimestru de peste două ori, de la 5,3 milioane de euro în primele trei luni ale anului trecut la 12,6 milioane de euro în acest an, potrivit rezultatelor anunţate, ieri, de banca elenă. Provizioanele au urcat cu 39,7%, la 26,5 milioane de euro, în timp ce cheltuielile operaţionale au avut un avans uşor mai rapid decât veniturile. Astfel, cheltuielile operaţionale au crescut cu 6,5%, la 21,8 milioane de euro, în timp ce venitul operaţional al băncii a înregistrat un avans de 4,5%, la 35,6 milioane de euro, se arată în raportul Alpha Bank.

Cota Alpha Bank pe piaţa creditelor din România se situează la 5,9%, iar rata împrumuturilor neperformante de 13,6%. Soldul creditelor a stagnat faţă de decembrie la 3 miliarde de euro, dar se află în scădere cu 6,3% comparativ cu martie anul trecut. Depozitele au avansat de la 1,24 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut la 1,36 miliarde de euro. Depozitele se află cu 12% peste nivelul raportat la sfârşitul primului trimestru din 2012.

Pe segmentul ipotecar, soldul creditelor a coborât faţă de martie cu 11%, la 777 milioane de euro, în timp ce pe credite de consum banca a consemnat un avans de 48%, la 344 milioane de euro. Împrumuturile pentru companii au coborât comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut cu 10,2%, la 1,91 miliarde de euro.

În decembrie, Alpha Bank avea pe piaţa locală un sold de 903 milioane de euro pe împrumuturi ipotecare, 204 milioane de euro pe credite de consum şi 1,92 miliarde de euro pe credite pentru companii.

Alpha Bank are în România 2.087 de angajaţi şi 150 de sucursale. Pentru anul trecut, Alpha a raportat o pierdere înainte de taxe pe România de 22 de milioane de euro. Grupul Alpha Bank deţine în România instituţia de credit cu acelaşi nume, Alpha Leasing, Alpha Finance, Alpha Insurance Broke

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 43 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°