După mai multe amânări, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins recursul formulat de Liviu Jitea împotriva deciziei de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar. Prin urmare, acesta rămâne în arest. Tot ieri au avut termene de recurs, pentru cereri similare, şi Alexandru Bortoş, Lucian Datcu şi Raluca Milea, arestaţi în acelaşi dosar cu omul de afaceri. Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins toate recursurile, cu excepţia celui depus de Raluca Milea, a cărei cerere a fost trimisă în rejudecare la Tribunalul Galaţi. De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Galaţi ar fi trebuit să discute şi recursul Monei Ionescu, dar în cazul său cererea a rămas fără obiect, ea fiind deja eliberată din arest.
Liviu Jitea şi şapte dintre colaboratorii săi se află în arest din data de 9 martie, după ce cu o zi înainte procurorii şi poliţiştii au descins în locuinţele lor, dar şi în sediile so-cietăţilor comerciale aparţinând afaceristului. Peste 60 de percheziţii au avut loc la acea dată în Vrancea, Brăila şi Galaţi şi peste 70 de persoane au ajuns la audieri. Pe numele a 18 dintre acestea, procurorii au solicitat eliberarea de mandate de arestare preventivă, dar instanţa de judecată a dispus emiterea doar a opt mandate. Restul persoanelor până la 18 au interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
După mai multe amânări, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins recursul formulat de Liviu Jitea împotriva deciziei de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar. Prin urmare, acesta rămâne în arest. Tot ieri au avut termene de recurs, pentru cereri similare, şi Alexandru Bortoş, Lucian Datcu şi Raluca Milea, arestaţi în acelaşi dosar cu omul de afaceri. Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins toate recursurile, cu excepţia celui depus de Raluca Milea, a cărei cerere a fost trimisă în rejudecare la Tribunalul Ga