Cinci consilieri locali focşăneni, din cei 21 de aleşi, şi-au depus rapoartele de activitate aferente anului trecut, acestea fiind vizibile pe site-ul Primăriei Focşani. Au dat ”raportul”, pentru cele şase luni de activitate din anul 2012 următorii consilieri: Liviu Oloeriu (USL), Luminiţa Balaban (USL), Manuela Axente (PP-DD), Aurel Bâcu (PP-DD) şi Milea Lionida (PP-DD). Raportul unui alt consilier local USL, profesorul Enache Pătraşcu, figurează pe site, dar nu poate fi accesat.
Consilierii spun că au participat la toate şedinţele din plen şi din comisii, au fost membri în diverse comisii şi au fost în permanentă comunicare cu cetăţenii pe care îi reprezintă. Liviu Oloeriu spune, în raportul său de activitate, că a participat la toate şedinţele Consiliului Local şi a avut intervenţii pe marginea proiectelor de hotărâri, a participat la iniţierea a 12 proiecte şi a fost prezent la dezbaterile organizate de Primăria Focşani. ”Comunicarea cu cetăţenii a fost permanentă, problemele ridicate de aceştia în discuţiile purtate direct, fiind supuse atenţiei consiliului local”, spune Liviu Oloeriu.
Colega sa de partid, Elena Luminiţa Balaban, a enumerat comisiile din care a făcut parte anul trecut, proiectele iniţiate şi a menţionat că face parte din consiliile de administraţie de la Şcoala ”Nicolae Iorga” şi Colegiul Tehnic Auto ”Traian Vuia”, în această calitate participând la toate şedinţele, iar problemele existente le-a comunicat consiliului local, spre rezolvare. ”Întreaga activitate de consilier local s-a desfăşurat într-un ritm susţinut şi a vizat ajutorul pentru cetăţeni, crearea unor condiţii mai bune de trai, precum şi dezvoltarea armonioasă şi eficientă a municipiului Focşani”, afirmă Elena Luminiţa Balaban, care este şi inspector adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.
La sfârşitul lunii martie, a depus raportul de activita